"De
şi, dintr-un început, orientat pe conceptele de “risc” şi “stare de criză”, subiectul acestei lucrări a impus ani de cercetare pentru definirea spaţiului de joc şi a direcţiilor de abordare. Odată cu aceasta, autorul a observat că este necesară trecerea de la o analiză de stare la o analizăde proces, fapt din care a rezultat o abordare în sensul cuprinderii comentariului celor dou
ă concepte în contextul, mai larg, al conceptului de “continuitate” (implicit discontinuitate) în abordarea şi evoluţia organismului urban.
În
ţelegerea “stării de criză” ca fapt care, impunând discontinuitate, creează disponibilitatea de a continua evoluţia organismului urban, situează interpretarea crizei, ca fapt şi consecinţe, înansamblul abord
ării dialectice structural-fenomenologice. Dincolo de importanţa înţelegerii în plan teoretic, o astfel de abordare are o mare importanţă în practica existenţei urbane a stărilor de criză. În managementul acestora se constată încă o lipsă de stăpânire care provine din subordonarea deciziei aproape în mod exclusiv concluziilor (intereselor) politice prin ignorarea pregătirii profesional-ştiinţifice a acesteia.
În aceste condi
ţii, două aspecte caracterizează lucrarea autorului : pe de o parte definirea prin considerare şi reconsiderare a conceptelor de bază utilizate, ulterior, ca referinţe, iar pe de altă parte constructia unui aparat metodologic, sprijinit pe comparatism, aparat necesar mai ales încondi
ţia existenţei deja a unui demers ştiinţific în sensul comentariului, demers valabil, care nu se cerea a fi înlocuit, ci completat"
Introducere "Forma si Trans-Formare Urbana", Prof. Dr. Arh. Alexandru M. Sandu.
_____________________________________________________________________________________________
TIBERIU FLORESCU "Forma si Trans-Formare Urbana"
Editura Universitatea "ION MINCU"
Bucuresti 2006

